Și...serios, toți sunt aici! Pe stradă, în autobuz, la supermarket, la bancă, ocupând orice loc de muncă ți-ai putea (sau nu) închipui. Și sunt mândră de ei!
Acum, probabil blog-ul ăsta o să devină încă o cronică a românului din Diaspora.
Dar pe mine nu mă deranjează.
Ce mă enervează în schimb, e atitudinea oamenilor de aici vis-a vis de frig. Frig era și la mine în Berceni, dar nu vedeam în fiecare zi femei în sandale sau șlapi, copii în tricou sau bărbați în pantaloni scurți la 10 grade. Mă fac să mă simt cumva defectă.
Dar una peste alta e bine și frumos aici.
Aaa...au și flori.
Pe strazi!
LALELE!!!
Ești nebun??? Ghivece multe și mari, cu lalele înflorite ca-n Olanda. Vedeți mă dacă n-aveți gipsani? Vi le defrișau peste noapte, și vi le vindeau la 1£/fir a doua zi, lângă ghivecele chelite.
În altă ordine de idei...aici bătrânii sunt defecți.
Stăteam la coadă la supermarket cu un gel de duș în mână iar o băbuță m-a rugat, ba chiar a insistat, să o iau înaintea ei (deși ea avea doar vreo 3 produse în coș). Ea cred că nu se grăbea să pupe moaște la catedrală ca ai noștri...
Plus că în autobuz se intră în ordinea sosirii în stație, nu pe apucate. Unde e spiritul de supraviețuire? No fun!
Și taximetriștii de aici cred că sunt tot altă specie umană. Să coste cursa 7.3£ și să ceară doar 7£? Să nu ceară ei 8 și apoi să-ți spună că n-au rest la 10? Să te mai aducă și cu Opel Insignia full, nu cu Loganu' fără airbag-uri și față de portieră? Unde am ajuns???
Plus că sigur mașinile cu volan pe dreapta nu au claxon, de-aia sunt așa de ieftine la noi și nu le cumpără nici dracu'. N-am auzit niciunul de mai mult de o săptămână. Parcă mi s-a făcut dor.
Anyway...como se dice la voi: "a dat țăranul de occident?" Așa. Eu mă mir ca nurca la satelit, că nu înțeleg cum alții au ajuns unde au ajuns iar noi am ajuns unde am ajuns, ca să zic așa. O fi de la regină?
Păi ce? N-avem si noi dăncila...pardon...regina noastră? Și știu amândouă la fel de bine limba română. Până una-alta, mai stau puțin pe-aici, să văd care e treaba, mai fac și niște bani și îi trimit în țară, să construiesc o casă mare în care n-o să locuiesc niciodată. Cică e un "must".
Până la următoarea confesiune, vă transmit ce am învățat:
Cheers, mates!
