Lucruri pe care nu le vezi în pozele cu femei însărcinate

Sigur, a fi însărcinată înseamnă pozele alea drăgu' pe care le postezi pe social media, în care îți mângâi cu afecțiune maternă burta, dar nu numai. Ce nu se prea vede, e de fapt o întreaga aventură pe care doar să fi câștigat la loteria vieții, să nu treci prin ea.
Hai să îți detaliez puțin ce e în spatele a 90% din pozele alea:
De cum afli că ai rămas gravidă, în corpul tău începe petrecerea:

Primele 3 luni sunt ca o mahmureală puternică în care te doare corpul de oboseală, și dacă ar fi social acceptabil să te târăști în 4 labe în loc să mergi, ai face-o.
Esofagul devine o autostradă cu 2 sensuri, pentru că totul intră și iese cu viteză, oricând și oriunde(iar dacă ai "noroc", mai mult se iese decât se intră).
Îți vine sa te dai cu capul de pereți fără motiv, plângi sau râzi (uneori simultan), te enervezi din senin, ai brain fart-uri dese și nici tu nu te mai înțelegi. Ești ca un cocktail Molotov de emoții și sentimente.
Vomiți sau ți-e rău dacă mănânci, dacă nu mănânci, dacă te gândești sau nu să mănânci, dacă gândești, dacă respiri, dacă nu respiri...și tot ce îți doresti e să dormi 3 luni, și să te trezești din nou normală.

Și te trezești dupa 3 luni, dar nu normală!
Începi ușor ușor să te bucuri că: "uite, sunt gravidă, nu grasă! Am burta rotundă, nu colac în jurul taliei!" Dar observi că începi să te cam cerți cu cântarul, că blugii normali devin o amintire, că din spate capeți formă de frigider, că șoldurile par să facă mai multă umbră acum și coapsele se ating între ele (iar pe sub rochie, asta e o "plăcere" usturătoare!)
Partea bună e că ăsta e momentul în care poți afla ce să cauți: nume de băiat sau de fată, și realizezi că nu ești chiar nebună, că uite: burta mișcă!
Apoi începi să te simți ca un BMW din '95 care a picat ITP-ul: ai scurgeri de gaze și de lichide pe toate părțile, de prin toate orificiile, de toate aromele și culorile. Să nu mai vorbim de caroseria care dobândește urme permanente.

Ultimul trimestru e și mai fun:
Măsura hainelor o ia la galop și ajungi de la M la XXL peste noapte și orice ai pune pe tine te face să arăți ca un al treilea M&M, iar când mai vine câte cineva sa îți spună că arăți superb, faci implozie psihică, dar mulțumești și zâmbești fals (deși cu o oră în urmă plângeai cu muci că nu mai ai cu ce te-mbrăca).
Te epilezi pe bâjbâite și pe apucate, te încaltlță bărbatul, vizitezi baia la interval de 10 minute, mori de cald cu pielea pe tine, gâfâi la 5 trepte urcate, simți ca ți se descompun oasele dupa 20 de minute de mers pe jos iar orice strănut, tușit, mișcare bruscă, îți rupe efectiv organele interne.
Somnul devine o aventură: nu poți dormi pe burtă, n-ai voie să dormi pe spate, iar pe laterale, dacă n-ai aprobarea ștrumfului, îți dă la ficați pân-te sucești. Acum ia și dormi! Dar cum?
Partea mișto e ca în sarcină descoperi că ai și tu sâni pe bune (dacă până acum aveai dubii), dar stai liniștită....minunea nu durează o veșnicie.

Aaa...și să nu uit de femeile care simt nevoia să-și împărtășească cu tine toate experiențele trăite sau auzite legate de naștere (majoritatea traumatizante) de parcă acum poți să te mai răzgândești și să zici: "aaa...da? Bine că mi-ai zis, ca să sar peste pasul ăsta!"

Si dacă până acum nu radiezi, cum ar trebui să radieze orice femeie însărcinată...nu știu ce e în neregulă cu tine. Al meu stă cu ochelarii de soare prin casă și se dă cu crema cu SPF 50 zilnic, de la atâtea radiații!

Eu una sunt aproape de finalul acestei curse cu obstacole și abia aștept să îmi demonstrez cât sunt eu de femeie puternică și independentă prin a scoate o canapea prin gaura cheii, fără să dărâm ușa.
Apoi, urmează pozele cu "o mămică împlinită". Dar revin pentru detalii ;)

Transmisiune directă din regat

Am făcut-o și pe-asta. Eu și toți românii care au învățat engleza din filme, ne-am mutat în UK.
Și...serios, toți sunt aici! Pe stradă, în autobuz, la supermarket, la bancă, ocupând orice loc de muncă ți-ai putea (sau nu) închipui. Și sunt mândră de ei!

Acum, probabil blog-ul ăsta o să devină încă o cronică a românului din Diaspora.
Dar pe mine nu mă deranjează.
Ce mă enervează în schimb, e atitudinea oamenilor de aici vis-a vis de frig. Frig era și la mine în Berceni, dar nu vedeam în fiecare zi femei în sandale sau șlapi, copii în tricou sau bărbați în pantaloni scurți la 10 grade. Mă fac să mă simt cumva defectă.
Dar una peste alta e bine și frumos aici.
Aaa...au și flori.
Pe strazi!
LALELE!!!
Ești nebun??? Ghivece multe și mari, cu lalele înflorite ca-n Olanda. Vedeți mă dacă n-aveți gipsani? Vi le defrișau peste noapte, și vi le vindeau la 1£/fir a doua zi, lângă ghivecele chelite.

În altă ordine de idei...aici bătrânii sunt defecți.
Stăteam la coadă la supermarket cu un gel de duș în mână iar o băbuță m-a rugat, ba chiar a insistat, să o iau înaintea ei (deși ea avea doar vreo 3 produse în coș). Ea cred că nu se grăbea să pupe moaște la catedrală ca ai noștri...
Plus că în autobuz se intră în ordinea sosirii în stație, nu pe apucate. Unde e spiritul de supraviețuire? No fun!

Și taximetriștii de aici cred că sunt tot altă specie umană. Să coste cursa 7.3£ și să ceară doar 7£? Să nu ceară ei 8 și apoi să-ți spună că n-au rest la 10? Să te mai aducă și cu Opel Insignia full, nu cu Loganu' fără airbag-uri și față de portieră? Unde am ajuns???
Plus că sigur mașinile cu volan pe dreapta nu au claxon, de-aia sunt așa de ieftine la noi și nu le cumpără nici dracu'. N-am auzit niciunul de mai mult de o săptămână. Parcă mi s-a făcut dor.

Anyway...como se dice la voi: "a dat țăranul de occident?" Așa. Eu mă mir ca nurca la satelit, că nu înțeleg cum alții au ajuns unde au ajuns iar noi am ajuns unde am ajuns, ca să zic așa. O fi de la regină?
Păi ce? N-avem si noi dăncila...pardon...regina noastră? Și știu amândouă la fel de bine limba română. Până una-alta, mai stau puțin pe-aici, să văd care e treaba, mai fac și niște bani și îi trimit în țară, să construiesc o casă mare în care n-o să locuiesc niciodată. Cică e un "must".
Până la următoarea confesiune, vă transmit ce am învățat:

Cheers, mates!

Deznodământul unor sărbători "reușite"

Sărbătorile astea, pe lângă faptul că sunt o branulă de marketing pentru injectarea consumerismului în vena omului, sunt de fapt o cauză a celor mai multe depresii. La români mai ales. Pentru ca românului i s-a integrat în creier ideea post-decembristă conform cărei gradul de satisfacție psihică e direct proporțional cu lungimea bonului fiscal.

Dar asta nu ar fi cea mai mare problemă. Banii sunt făcuți pentru a fi cheltuiți. Problema cea mai mare este faptul că îți creezi așteptări cu privire la creșterea propriei stări de fericire. Lucru care de fapt nu se întâmplă.Și apoi pici în extrema opusă, pentru ca de fapt constați următoarele:

- deși ai cheltuit o grămadă de bani, masa îmbelșugată de Crăciun nu ți-a garantat că familia și prietenii îți vor călca pragul casei. Și uite cum ai rămas cu frigiderul plin și ore pierdute în bucătărie, ca apoi să fii nevoit să arunci jumătate din muncă și speranțe la coșul de gunoi.

- cadourile cumpărate după ore lungi de umblat prin mall-uri și stat la cozi, nu au avut impactul scontat asupra celor dragi (sperai că persoana care-l va primi să aiba reacția unui copil la Disneyland când vede un pulover cu motive festive, că doar ți-a luat două zile să-l găsești).

- te gândeai că o gașcă de prieteni într-o cabană la munte ar fi rețeta ideală pentru un revelion reușit. Dar nu ai luat în considerare ore petrecute pe DN în trafic (și asta nu ar fi fost o problemă dacă în mașină nu ar fi fost atmosfera asta de priveghi, dar șoferul și iubita lui din dreapta nu își vorbesc pentru ca el a avut tupeul să-i spună că de la anul ar fi mișto să își facă amândoi abonament la sală, iar diva s-a simțit ofensată. Iar cel din dreapta ta n-a dormit bine azi-noapte și acum îi curge o bală din colțul gurii, pe banchetă.)

Când ajungi acolo,altă durere: pitzipoancei îi e foame, îi e frig, îi intră soarele în ochi…nu îi place aia, nu îi convine ailaltă…e obosită, nu dăm drumul la muzică, nu vorbim tare, nu respirăm adânc. Altu’ e beat de 2 zile, nu mai știe limba română. Pe ălalalt nu l-ai vazut toată vacanța că a stat pe pârtie zi-lumină…și tot așa.

Și iată că ceea ce părea ca drojdia de la Dr. Oetker- o“Reușită sigură”, s-a transformat într-un fiasco, pe banii tăi (și nu-s puțini, că știți și voi cât costă 2 zile pe Valea Prahovei). Ai făcut tot ce ți-a stat în putere să ai niște sărbători memorabile, însă de fapt, totul nu s-a ridicat nici măcar la jumatatea așteptărilor tale.

De ce? E ca într-o relație. Cu cât investești mai mult, cu atât ai pretenția să primești mai mult. Numai că viața nu ține cont de așteptările tale. Things just happen for no reason. Nu e karma, e viața.

Dar lumea nu tre să știe toate astea. Din story-urile tale de pe social media reiese faptul că ai împodobit bradul în ritm de Jingle Bells, ai primit juma’ de cameră de cadouri de la Moșu’, ai fost cu gașca la munte, ai petrecut 3 zile și 3 nopți, privat de somn și cu șampania-n bot, și pe deasupra ai avut și un an la fel de minunat (cumva momentele memorabile fiind legate de cele mai reușite poze ale tale pe 2018).

Iar ca rezolutie a noului an ți-ai stabilit să slăbești, să te îmbogățești, să călătorești, să ai o viață socială mai activă, să nu mai pierzi timpul, să înveți o limbă straină, să îți întemeiezi o familie, să îți cumperi casă și eventual să faci și vreo sută de km de autostradă. Când de fapt, singurul lucru de care ai nevoie este încetezi să mai trăiești după criteriile altora.

Poze din vacanță


Ai facut si tu pe turistu'. Intern vorbind.
Și ce sens are să mergi în vacanțe în ziua de azi, să vezi lucruri despre care ai auzit că e în trend să le vezi, dacă nu le vezi prin lentila de la telefon? Ce e drept, nu înțelegi ce e atât de interesant la o dărăpănătură din varf de deal, mai ales că drumul până acolo îți încinge toate alveolele și o parte din ficat și pe deasupra, te mai costă și 20 de lei intrarea. Păi băă...jepcarilor! Mă duceam pe Valea Cascadelor și vedeam grămezi de cărămizi. Moka! Și-mi alegeam și culoarea!
Dar în fine.
Dacă tot ai stat în coloană pe Valea Prahovei 5 ore, să respiri aer curat de munte (de la eșapamentul celui din față), măcar să vadă lumea că ai bani să te plimbi.
Pac: un selfie de check-in cu citadela-n spate, iar în prim-plan o frunte încruntată și transpirată care tre' sa dea impresia că "mamă ce mișto-i aici!"
Poza 2? Neapărat cocoțat pe ceva! Gard, butuc, copac, stâlp...orice, numai sus să fie. Să pară că ești Bartolomeo Diaz în misiune de explorare a curții interioare a cetății (ca afară e periculos...umblă urșii).
Pozele 3, 4, 5 și 6: niște peisaje de-acolo din vârf de munte, întunecate, prost încadrate și mișcate dar în mintea ta sunt cel puțin concurente cu background-ul de la Windows. Pentru fraierii care vor să știe cum arată munții Căpățânii de sus dar nu știu să folosească Google, să caute poze profi. Cu plăcere, băi săracilor!
Pozele următoare sunt despre prieteni și despre cum să arăți că ești om. Și cum omul e un animal social, în poze apar aliniați ca micii pe grătar prietenii tăi: cuplul ăla nesuferit (el zgârcit și ea îngâmfată) care se mai și ceartă tot timpul dar erau singurii care au rămas pe lista de vacanță (din cele 3 mașini pline ochi) și până la urmă...banii de benzină sunt tot bani! Și prietenul ăla care e mereu singur, fie că e afemeiat, alcoolic sau retardat.
După ce te-ai învârtit juma' de oră prin cetate, în căutare de istorie (adică de locuri în care să te mai pozezi la fel de anost și forțat ca până acum), constatând cu satisfacție că acum ești mult mai bogat din punct de vedere cultural dar mai ales al contului de Facebook, te îndrepți obosit spre mașină, nu înainte însă de a face poza de check-out cu panoul din fața obiectivului, să vadă lumea și cum se numește locul în care minunatul album foto a luat naștere.
Spre finalul zilei, te așezi din nou la coadă în trafic, de data asta cu telefonul zbârnâind la fiecare 30 de secunde de notificări, fapt care îți așterne un zâmbet satisfăcut în coltul gurii. A fost o escapadă reușită!

Scrisoare deschisă către "dănsărețele" care își folosesc doar trupul, nu și creierul

Dragă fată,

Noi știm că tu "ști să scri" corect dar cumva tastatura telefonului te sabotează. Noi știm că tu ai multe opinii despre orice și vrei cu dinadins să ți le faci cunoscute dar limba română are prea puține cuvinte și atunci faci o salată de romgleză cu muștar. Și dacă te gândești că filmele americane au reușit să te învețe mai bine engleza decât au reușit profesorii cu limba română în școala generală, îmi pare rău să te anunț: doar te faci de căcat la nivel internațional!
Acum na...e bine să ai o părere (si eventual să nu ai vreun raționament pentru ea) și să ti-o exprimi pe rețelele de socializare, dar macar fă-o să te înțeleagă toată lumea.
E adevărat, dacă poți să dai bine din fund, "invitați" în oraș și propuneri indecente tot primești dar măcar fă-o pentru cei care deși dansează, au bunul simț să scrie corect (deși din păcate sunt prea puțini la număr).
Da, am spus bunul simț! Trebuie să fii lipsit de bun simț să reprezinți o comunitate (atât la evenimente naționale cât și internationale) și să te exprimi ca un afazic după un atac cerebral.
Nu spun acum să adormi citind "Observații asupra sentimentului de frumos și sublim" dar măcar fă dovada că te poți exprima mai bine decât cerșetorul care vine cu bocancii târșâiți și pantalonii-n vine să îți ceară o țigară la metrou.
Iar în ceea ce privește limbile străine...asta e ca și cu bețișoarele chinezești: nu știi cum se folosesc, n-au ce căuta la gura ta!

Când ai rețeta fericirii dar îți lipsesc ingredientele

Mai acum ceva ani erau la mare căutare cărțile ce-ți promiteau că, dacă le citești, te va lovi succesul peste noapte, mai ceva ca dizenteria. Acum, după ce ne-am convins toți că avem abilități remarcabile de antreprenoriat, ne-am dat seama că e necesar și oarece efort din partea noastra. Și cum nu știm de unde sa incepem o treabă, ne găsim alta.
Între timp, am mai văzut și noi pe la televizor câte-un om de afaceri renumit, cate-o cântăreața, care, deși aveau mai mult succes decât are Colon Help-ul la constipate, si-au luat zilele, pentru că ce sa crezi? Nu erau fericiți, mă!
Și pentru că iti curge o bală in colțul gurii, mergi pe stradă ca o găină fără cap și nu știi ce e fericirea și de un' să iei și tu un kil, au apărut luminații in materie care scriu alte cărți spălătoare de creiere atrofiate, pe același principiu. Situația de față e cel mai des întâlnită la marea corporatistă (sau cum îmi place mie sa ii zic: generația "Pipera") că, bag de seamă, ăia sunt cei mai nefericiți.
Pai tu nu știi ce e fericirea, bă, dobitocule! Stai sa-ti zic eu!
Fericirea sta in lucrurile simple și mărunte! Fericirea e in masa de Crăciun la ai tăi, pe care ii vezi o data pe an, că în rest muncești de-ti sfârâie călcâiele pe câteva mii de lei din care îți mai rămâne moneda botswanei. Da' măcar ți-ai platit toate facturile luna asta. Nu te-ai mai împrumutat pe termen nelimitat la mă-ta.
Fericirea sta in fața lu' ăla micu' care a adormit pe canapeaua din sufragerie in așteptarea mă-sii, căci ea, din dragoste maternă, a mai stat să dea 2-3 rapoarte peste program și...ce sa vezi?...se făcu ora 9 jumate.
Fericirea consta într-o pereche nouă de blugi luată la reduceri din mall, după ce te-ai zgâit la ei in vitrine vreo 3 luni până să te înduri sa dai 100 de lei din buzunar, spunându-ți: "poate la salariul următor, că luna asta începe ăla micu' grădinița".
Fericirea stă in a te răsfăța cu un film la cinema o dată pe lună. Și atunci miercurea, că e Orange Film.
Fericirea e o escapadă nebună la mare, o dată pe an, când îți asumi, îți bagi pluta și zici: ce-o fi o fi! Mănânc o luna zacuscă de la mama cu pâine și cartofi dar dau o fugă pân' la mare. La bulgari, să se pună c-am fost în țări străine. Ăia mai extremiști (care eventual nu stau in chirie) riscă o Grecie, sau orice altă țară d-asta de la noi din curte de-aici.
Între timp, nefericitu'.... ăla care coboara din ML in fața scării, parcat la locul boșilor (nu ăla pentru handicapați... alea sunt mai încolo. Nevoie nevoie dar ne mai uităm și la epoleți!)  își îndreaptă costumul de mii de euro în fața liftului, în timp ce ție încă ți se mai scurge transpirația pe șira spinării - efect întârziat al aglomerării din metrou.
Nefericitul care își "reeducă" oamenii ca-n fenomenul Pitești, să creadă că fiecare zi de muncă e o oportunitate să devină mai bun și mai productiv, nefericitul care îți tăvălește in noroi stima de sine astfel încât să îi fii recunoscător că te ține prin bătătură, că tu de fapt ești ca ciunga-n păr dar na...e chel și nu-l deranjezi. Nefericitul care își petrece verile prin Maldive, Bahamas sau alte asemenea insule pe care tu le vezi doar ca wallpaper pe desktop e ăla care-ți spune că viața ta de căcat e frumoasă și să te bucuri de ea, că tu ești prost și nu vezi diferențele.
Iar tu.....tu mai ia o gură de cafea, mai citește o carte și învață să fii fericit!

Corporatista adormită

Mașinăria corporatistă funcționează pe baza de cafea și covrigi la un leu. Asta știe toată lumea.
Treaba fiecăruia ce face cu corpul și sănătatea lui însă eu recunosc că am o problemă (bine....încă o problemă) cu divele împaiate care stau cu paharul de cafea in mâna la metrou.
In condițiile in care se circulă fix ca-n trenurile morții spre lagărele de concentrare, asudați și soiosi, lipiți unii de alții... respirând același aer vreo 3-4 perechi de plămâni la rând...se mai găsește câte-o struțoniforma să-și lipească pe membru cate un pahar de cafea si sa se inghesuie in harababura creata zilnic in drum spre "paradisul" corporatiilor piperiene .
Pai dacă te-ai destrăbălat aseară și nu poți face conexiuni neuronale fără a te conecta la elixirul amar al vieții de birou, pune-ti, mamă, branulă. Așa nu trebuie să păstreze toată lumea un metru distanță față de brațul tău protezat, de teama "drobului de sare". Mai ales ca scenariile paranoice sunt inerente daca si cealaltă mână ți-e ocupată cu discuții pe whatsapp, singura pârghie de stabilitate rămânând în degetul mic.
Refuz să cred că nu poți aloca 5 minute din zi să-ți bei liniștită cafeaua în locul din care ai achiziționat-o și preferi să umbli cu ea în mână pe stradă, izbindu-te de oameni. Poate ai mai putea tăia puțin din timpul pe care-l petreci în oglindă, admirandu-ți noua investiție în genele false și tulburător de lungi. Zic și eu.
Sau poate scopul este să arăți lumii că tu bei cafea de la Starbucks, de parcă ai fi atins astfel apogeul succesului în carieră, căci altfel nu îmi explic de ce o duci așa de mândră de parcă ai duce flacăra olimpică. 
Însă orice te determină să plimbi acel pahar de cafea dintr-o parte în cealaltă a orașului ca Preafericitul care aduce lumina sfântă de la Ierusalim, eu nu îți urez decât un singur lucru: ca acea cafea să își facă pe deplin efectul și să ai un drum lung și anevoios până la prima toaletă publică!