Când ai rețeta fericirii dar îți lipsesc ingredientele

Mai acum ceva ani erau la mare căutare cărțile ce-ți promiteau că, dacă le citești, te va lovi succesul peste noapte, mai ceva ca dizenteria. Acum, după ce ne-am convins toți că avem abilități remarcabile de antreprenoriat, ne-am dat seama că e necesar și oarece efort din partea noastra. Și cum nu știm de unde sa incepem o treabă, ne găsim alta.
Între timp, am mai văzut și noi pe la televizor câte-un om de afaceri renumit, cate-o cântăreața, care, deși aveau mai mult succes decât are Colon Help-ul la constipate, si-au luat zilele, pentru că ce sa crezi? Nu erau fericiți, mă!
Și pentru că iti curge o bală in colțul gurii, mergi pe stradă ca o găină fără cap și nu știi ce e fericirea și de un' să iei și tu un kil, au apărut luminații in materie care scriu alte cărți spălătoare de creiere atrofiate, pe același principiu. Situația de față e cel mai des întâlnită la marea corporatistă (sau cum îmi place mie sa ii zic: generația "Pipera") că, bag de seamă, ăia sunt cei mai nefericiți.
Pai tu nu știi ce e fericirea, bă, dobitocule! Stai sa-ti zic eu!
Fericirea sta in lucrurile simple și mărunte! Fericirea e in masa de Crăciun la ai tăi, pe care ii vezi o data pe an, că în rest muncești de-ti sfârâie călcâiele pe câteva mii de lei din care îți mai rămâne moneda botswanei. Da' măcar ți-ai platit toate facturile luna asta. Nu te-ai mai împrumutat pe termen nelimitat la mă-ta.
Fericirea sta in fața lu' ăla micu' care a adormit pe canapeaua din sufragerie in așteptarea mă-sii, căci ea, din dragoste maternă, a mai stat să dea 2-3 rapoarte peste program și...ce sa vezi?...se făcu ora 9 jumate.
Fericirea consta într-o pereche nouă de blugi luată la reduceri din mall, după ce te-ai zgâit la ei in vitrine vreo 3 luni până să te înduri sa dai 100 de lei din buzunar, spunându-ți: "poate la salariul următor, că luna asta începe ăla micu' grădinița".
Fericirea stă in a te răsfăța cu un film la cinema o dată pe lună. Și atunci miercurea, că e Orange Film.
Fericirea e o escapadă nebună la mare, o dată pe an, când îți asumi, îți bagi pluta și zici: ce-o fi o fi! Mănânc o luna zacuscă de la mama cu pâine și cartofi dar dau o fugă pân' la mare. La bulgari, să se pună c-am fost în țări străine. Ăia mai extremiști (care eventual nu stau in chirie) riscă o Grecie, sau orice altă țară d-asta de la noi din curte de-aici.
Între timp, nefericitu'.... ăla care coboara din ML in fața scării, parcat la locul boșilor (nu ăla pentru handicapați... alea sunt mai încolo. Nevoie nevoie dar ne mai uităm și la epoleți!)  își îndreaptă costumul de mii de euro în fața liftului, în timp ce ție încă ți se mai scurge transpirația pe șira spinării - efect întârziat al aglomerării din metrou.
Nefericitul care își "reeducă" oamenii ca-n fenomenul Pitești, să creadă că fiecare zi de muncă e o oportunitate să devină mai bun și mai productiv, nefericitul care îți tăvălește in noroi stima de sine astfel încât să îi fii recunoscător că te ține prin bătătură, că tu de fapt ești ca ciunga-n păr dar na...e chel și nu-l deranjezi. Nefericitul care își petrece verile prin Maldive, Bahamas sau alte asemenea insule pe care tu le vezi doar ca wallpaper pe desktop e ăla care-ți spune că viața ta de căcat e frumoasă și să te bucuri de ea, că tu ești prost și nu vezi diferențele.
Iar tu.....tu mai ia o gură de cafea, mai citește o carte și învață să fii fericit!

Corporatista adormită

Mașinăria corporatistă funcționează pe baza de cafea și covrigi la un leu. Asta știe toată lumea.
Treaba fiecăruia ce face cu corpul și sănătatea lui însă eu recunosc că am o problemă (bine....încă o problemă) cu divele împaiate care stau cu paharul de cafea in mâna la metrou.
In condițiile in care se circulă fix ca-n trenurile morții spre lagărele de concentrare, asudați și soiosi, lipiți unii de alții... respirând același aer vreo 3-4 perechi de plămâni la rând...se mai găsește câte-o struțoniforma să-și lipească pe membru cate un pahar de cafea si sa se inghesuie in harababura creata zilnic in drum spre "paradisul" corporatiilor piperiene .
Pai dacă te-ai destrăbălat aseară și nu poți face conexiuni neuronale fără a te conecta la elixirul amar al vieții de birou, pune-ti, mamă, branulă. Așa nu trebuie să păstreze toată lumea un metru distanță față de brațul tău protezat, de teama "drobului de sare". Mai ales ca scenariile paranoice sunt inerente daca si cealaltă mână ți-e ocupată cu discuții pe whatsapp, singura pârghie de stabilitate rămânând în degetul mic.
Refuz să cred că nu poți aloca 5 minute din zi să-ți bei liniștită cafeaua în locul din care ai achiziționat-o și preferi să umbli cu ea în mână pe stradă, izbindu-te de oameni. Poate ai mai putea tăia puțin din timpul pe care-l petreci în oglindă, admirandu-ți noua investiție în genele false și tulburător de lungi. Zic și eu.
Sau poate scopul este să arăți lumii că tu bei cafea de la Starbucks, de parcă ai fi atins astfel apogeul succesului în carieră, căci altfel nu îmi explic de ce o duci așa de mândră de parcă ai duce flacăra olimpică. 
Însă orice te determină să plimbi acel pahar de cafea dintr-o parte în cealaltă a orașului ca Preafericitul care aduce lumina sfântă de la Ierusalim, eu nu îți urez decât un singur lucru: ca acea cafea să își facă pe deplin efectul și să ai un drum lung și anevoios până la prima toaletă publică!